Ghid turistic Paris
I. Istoric Paris
Paris, capitala Frantei este atestata de catre istorici inca din anul 4200 i.Hr. Prin anul 250 i.Hr. a sosit pe aceste meleaguri un trib numit Parisii, care isi avea originile in triburile celtice. Istoricii ii mai numesc pe anticii locuitori ai Parisului si vechii gali.
Acest trib a stapanit Parisul de astazi in jur de trei sute de ani, pana cand, in anul 52 i.Hr au navalit romanii, cucerind cetatea formata de tribul Parisii. Desi romanii erau in plina ascensiune la acea vreme, acestia au avut de infruntat razboaie aprige cu vechii gali, ajungand in cele din urma sa ocupe teritoriul dintre malul stang al Insulei Saint Genevieve pana la Insula Cetatii. Asa a luat nastere populatia galo – romana.
Odata cu expansiunea romana, Parisul a cunoscut o schimbare totala. In primul rand, romanii l-au numit orasul Lutece si au construit palate, bai termale, temple, teatre si amfiteatre.
Din pacate insa, Parisul nu a putut sa se bucure de aceasta perioada de inflorire decat pana in secolul al V-lea cand, au venit invaziile germanice. Locuitorii au abandonat orasul Lutece lasandu-l intr-un declin continuu. Aceasta perioada nu a durat mult si Imperiul Roman, aflat la sfarsitul sau, a reconstruit orasul Lutece asa cum era el cu patru secole in urma si i-au dat un nume nou, Paris. Mai tarziu, in anul 508, imparatul merovingian Clovis I a declarat Parisul capitala Imperiului.
In Evul Mediu, Paris ajunsese sa aiba o populatie de aproximativ 200.000 de oameni. Razboaiele epocii insa, au adus in capitala Frantei numeroase epidemii de ciuma. In anul 1348 mureau in jur de patru sute de oameni pe zi din cauza acestei boli cumplite. In anul 1466 a izbucnit o noua epidemie de ciuma care a ucis aproximativ 40.000 de oameni, astfel ca Parisul nu a putut rezista prea mult in timpul Razboiului de o suta de ani si si-a pierdut titlul de capitala a Frantei. Regele Charles al VII-lea a pus capat acestui razboi si a restabilit capitala Frantei la Paris.
Cu toate ca Franta a trecut prin numeroase razboaie, Evul Mediu a insemnat pentru Paris o perioada de apogeu. Henric al IV-lea, Caterina de Medici, dinastia Ludovicilor, casele ducilor de Valois si ale ducilor de Bourgone sau Napoleon Bonaparte sunt doar cateva nume care au facut din Paris o adevarata bijuterie istorica, arhitecturala dar mai ales culturala in intreaga lume.
Este momentul construirii Palatului Versailles, catedralei Notre Dame, Gradinilor Tuilleries sau Domului Invalizilor. La acestea s-a adaugat faptul ca Evul Mediu a adus cu el si celebra perioada a Renasterii. Pictori, sculptori, poeti si arhitecti celebri ai vremurilor medievale au transformat Parisul in cea mai frumoasa capitala europeana.
Bineinteles, trebuie sa-i dedicam si cateva fraze marelui Napoleon Bonaparte care prin campaniile sale de razboi a imbogatit Franta cu cele mai valoroase picturi, sculpturi, obiecte antice din tari precum Italia, Rusia sau Egipt. Astazi, le puteti admira in muzeele Parisului, atat de celebre in intreaga lume.
Din punct de vedere economic, Parisul a cunoscut o dezvoltare uriasa in secolul al XIX-lea, odata cu Revolutia Industriala, cand s-au construit unul dintre cele mai moderne sisteme de cale ferata. Acest lucru a permis patrunderea in Franta unui flux mare de imigranti.
Incepand cu anul 1852, in timpul domniei lui Napoleon al III-lea, in Paris s-au construit adevarate cartiere, strazi moderne, fantani si parcuri. De asemenea, s-a creeat o adevarata retea de bulevarde cu dublu rol; primul, era acela de a infrumuseta orasul si al doilea de a facilita trecerea trupelor si a baricada Parisul in cazul unui razboi.
A urmat apoi perioada celor doua razboaie mondiale insa cei mai interesanti ani au fost in vremea interbelica atunci cand Parisul era renumit pentru comunitatile sale culturale, artistice si mai ales pentru viata de noapte. Artistii din intreaga lume se adunau la Paris pentru a-si expune ideile. Picasso, Dali sau Hemingway sunt doar cateva nume cunoscute in Paris.
Dupa al II-lea Razboi Mondial, desi mult mai violent decat primul, bogatiile Parisului nu au fost prea mult avariate. Acest lucru a permis ca in era post- belica Parisul sa se extinda considerabil. S-au construit cartiere intregi sub numele de Cites (cetati), cartierul de afaceri La Defense, o retea globala de metrou care servea si suburbiile si un sistem de autostrazi.
In zilele noastre, Paris este una dintre cele mai cautate destinatii turistice din lume. Pentru femei Parisul este capitala modei, pentru indragostiti Parisul este cea mai romantica destinatie, pentru majoritatea vizitatorilor Parisul este Orasul Luminilor.

II. Descriere Paris
Un oras al suprelativelor, care a sadit in sufletele turistilor de pretutindeni senzatii extraordinare. Paris este orasul Turnului Eiffel, al catedralei Notre Dame, al muzeelor de renume, al plimbarilor in ploaie.
Si nu numai atat. Paris inseamna un suflet boem, creatie, unicitate si cultura. Este capitala cafenelelor si a croissantelor, a trecatorilor grabiti, stradutelor intortocheate. Paris este orasul Iubirii, al Luminii si insumeaza toate sentimentele pozitive ale omenirii. Poate ca de aceea capitala Frantei este cel mai vizitat oras din lume!

III. Asezare geografica Paris
Paris este situat pe raul Sena, in centrul provinciei Ile de France, in nordul Frantei. Paris cuprinde doua insule, Ile Saint Louis si Ile de la Cite. Altitudinea variaza intre 35 m si 130 m, in Montmartre.
Parisul este unul dintre cele mai mari orase din Europa, ocupand o suprafata de aproximativ 10539 hectare.

IV. Clima Paris
Orasul Paris prezinta un climat oceanic, influentat de curentul Atlanticului de Nord. Acesta poate fi descris ca fiind bland pe tot parcursul anului, iar cantitatea de precipitatii este moderata. In timpul verii, vremea este calduroasa, cu valori intre 25 si 32 grade C, desi ocazional, aceste temperaturi pot si depasite. Primavara si toamna prezinta zile cu temperaturi placute si nopti racoroase.
In timpul iernii, soarele nu straluceste foarte des, insa temperaturile se situeaza in general deasupra limitei de inghet, media fiind in jurul valorii de 7 grade C.
Parisul este cunoscut pentru ploile torentiale, scurte si care apar din senin, asa ca umbrela este un accesoriu important intr-o vacanta in capitala Frantei.

V. Populatie Paris
Orasul Paris inregistreaza un numar de aproximativ 2.190.000 locuitori, iar zona sa metropolitana se situeaza pe locul II in Europa, cu aproximativ 11,8 milioane de rezidenti. Parisul a fost considerat inca de la inceputul secolului XX un magnet pentru imigranti, aici locuind in prezent reprezentanti ai multor nationalitati, provenind din fostele colonii franceze sau din alte state europene, asiatice sau africane.
VI. Transport
1. Cum ajungem in Paris
Anual, in capitala Frantei vin zeci de milioane de turisti. Pentru a ajunge in Paris, cel mai facil mod de a calatori este avionul.
Cel mai mare aeroport al Frantei se afla in Paris si se numeste Charles de Gaulle. Aeroportul Charles de Gaulle se afla in imprejurimile din nordul Parisului si este cu adevarat imens. Tocmai prin marimea lui, uneori creeaza confuzie in randurile turistilor care vin in Paris. Aeroportul Charles de Gaulle are trei terminale. Cel mai mare este terminalul doi care se divide in alte doua terminale mai mici.
Alte doua aeroporturi sunt Paris Orly (in sud-estul Parisului) si Beauvais (in nordul Parisului); ultimul fiind destinat mai mult curselor low – cost. Acestea, in comparatie cu Charles de Gaulle sunt mult mai mici si mai accesibile.
De la Aeroportul Charles de Gaulle catre centrul Parisului aveti urmatoarele mijloace de transport:
Autocarele speciale circula la interval de 20 de minute.
Taxiurile pe care le veti gasi la tot pasul.
Serviciile Roissybus opereaza de la aeroport la Place de l’Opera
Autocarele Air France merg la Etoile via Porte Maillot, la Montparnasse via Gare du Lyon si la aeroportul Orly. Serviciile circula la fiecare 12-20 de minute si transferul dureaza de la 40 la 50 minute.
Aeroportul este de asemenea accesibil cu trenul, liniile RERB sau SNCF, cu legatura cu autobuzele navetiste ADP. Biletul unui tren costa in jur de 9 Euro.
De la Aeroportul Paris Orly puteti lua urmatoarele mijloace de transport:
Autocarele si autobuzele circula la fiecare 12 minute (durata calatoriei – 25 minute) din partea exterioara, Orly Vest.
Autocarele Air France circula spre Etoile si Invalides via Montparnasse si spre Aeroportul Charles de Gaulle.
Serviciile Orlyval leaga, de asemenea, Aeroportul Orly (sud) si statia RER, Anthony.
Liniile de tren RER B si C circula la fiecare 15 minute via Saint-Michel (durata calatoriei – 30 minute).
Pretul unui bilet de autobuz poate ajunge la suma de 6 Euro.
De la Aeroportul Beauvais puteti lua:
Autobuzele speciale care duc pana la statia de metrou Porte Maillot circula la un interval de 20 de minute dupa aterizarea fiecarui avion. Un bilet va costa aproximativ 13 Euro.
Compania Air France pune la dispozitia turistilor autocare speciale care circula intre aeroportul Charles de Gaulle si Paris, aeroportul Orly si Paris si cu traseu intre cele doua aeroporturi. In functie de traseul ales, un bilet costa intre 7 si 15 Euro.
2.Transport public in Paris
Pentru orice turist aflat in vizita intr-o capitala atat de mare, cel mai accesibil mijloc de transport este metroul.
Metroul este un adevarat simbol al orasului Paris, remarcabil pentru arhitectura statiilor, influentata de stilul Art Nouveau. Are 16 linii, cele mai multe, subterane, si o lungime totala de 214 km. Metroul parizian are 300 de statii. Unele dintre acestea sunt deservite de mai multe linii, astfel ca metroul face in jur de 384 de opriri.
Primul tren pleaca de la capetele fiecarei linii la ora 05:30, cu toate ca, pe unele linii aditionale, trenurile pot incepe de la o statie intermediara. Ultimul tren, este adesea numit “balley” (matura) deoarece ,,curata” pasagerii ramasi si soseste la statia de capat la ora 1:15, exceptand vinerile, sambetele si noptile dinaintea unui eveniment, cand serviciul se termina la ora 2:15. Pentru Anul Nou, Ziua Mondiala a Muzicii, Noaptea Alba si alte evenimente, cateva statii ale liniilor 1, 4, 6, 9 si 14 raman functionale toata noaptea.
Pentru transportul la suprafata aveti urmatoarele posibilitati:
Tramvaiele si autobuzele functioneaza de la ora 5:30 pana la ora 20:30. Unele linii functioneaza pana la ora 00:30.
Pe timp de noapte este o retea de autobuze numita ,,le Noctilien”, compusa din 42 de linii care circula in jurul Parisului dupa ce s-a inchis metroul.
Bilete: Pot fi folosite pe toate mijloacele de transport.
Pentru o deplasare:
Tichetul “t+”: este biletul standard destinat clientilor care circula ocazional. Acesta iti permite sa calatoresti pe liniile de metrou, liniile RER (RATP si SNCF) in Paris (zona 1), liniile de autobuz din Ile-de-France (RATP si Optile), cu exceptia Orlybus si Roissybus, liniile de tramvai (RATP si SNCF), funicularul de Montmartre.
In acest caz, sunt posibile corespondentele metrou-RER si RER-RER in Paris, autobuz-autobuz, autobuz-tramvai si tramvai-tramvai pentru o ora si jumatate intre prima si ultima validare. Atentie! Corespondentele intre metrou-autobuz, metrou-tramvai, RER-autobuz, RER-tramvai cu acelasi bilet t+, nu sunt posibile.
Cumpararea tichetului t+ in carnet (10 bilete) permite o economie de 27% in raport cu achizionarea de 10 bilete separat.
Puteti cumpara tichetele t+ la ghisee si la automatele de vanzare din statiile de metrou, autobuz, tramvai si din garile RER (la bucata sau la carnet), la comerciantii autorizati RATP (in carnet), pe anumite linii de TGV (la bucata).
Tariful pentru un tichet t+ era de 1,70 Euro, pentru un carnet cu 10 tichete la tarif normal, de 12 Euro, iar pentru acelasi carnet cu 10 tichete, dar la tarif redus, este de 6 Euro. Tichetul fara corespondenta vandut in autobuze este costa 1,80 Euro. In mod evident, acestea pot suferi modificari.
Biletul Ile-de-France: este destinat deplasarilor ocazionale in cadrul retelei de cai ferate din Ile-de-France: RER (RATP/SNCF) si trenurilor periferice SNCF.
Bilete combinate: cu ocazia anumitor evenimente (saloane, expozitii…), RATP (Reteaua Autonoma de Transport Parizian) editeaza bilete combinate cu vanzare in majoritatea statiilor de metrou si garilor RER. In acea perioada, aceste bilete va permit sa dispuneti de o intrare la salonul la care doriti, dar si de un bilet de calatorie. Se compune dintr-un bilet de intrare la expozitie si 2 bilete pentru metrou, detasabile, valabile pentru o calatorie dus-intors (in aceeasi zi), utile pentru metrou, autobuz, RER si tramvaie in Paris. Biletele sunt valabile pe toata durata evenimentului respectiv.
Paris Visitte: este un card valabil 1, 2, 3 sau 5 zile consecutive pentru zonele 1 la 3 sau 1 la 6 (Atentie: ziua incepe la 05:30 si se termina ziua urmatoare la 05:30). In functie de zonele pe care le alegeti, Paris Visitte va permite sa calatoriti pe liniile de metrou, liniile RER (RATP si OPTILE) in Paris (zona 1), liniile de autobuz din Ile-de-France (RATP si OPTILE, fara cele din retelele Jetbus, Allobus Roissy CDG, circuite turistice si Air France), linia Orlyval (ce leaga aeroportul Orly de RER B) si funicularul Montmartre.
Pentru o zi
Tichetul Jeunesse Week-end: este un card zilnic, rezervat tinerilor sub 26 de ani, valabil fie sambata, fie duminica, fie intr-o zi de sarbatoare. Acesta iti da posibilitatea unui numar nelimitat de calatorii pentru toate zonele pe care doresti sa le vizitezi: de la unu la trei, unu la cinci, unu la sase sau trei la sase. Iti permite sa calatoresti pe liniile de RATP, SNCF Ile-de-France si in cadrul retelelor OPTILE (de ex.: APTR - ADATRIF).
Mobilis: este un singur bilet pentru o calatorie valabila o singura zi cu mai multe mijloace de transport. Acesta consta intr-un cupon pentru zonele unu si doi, unu si trei, unu si patru, unu si cinci, unu si sase.
Paris Visitte: este un card turistic valabil 1, 2, 3 sau 5 zile consecutive pentru zonele unu la trei sau unu la sase (Atentie: ziua incepe la ora 05:30 si se termina ziua urmatoare tot la ora 05:30). In functie de zonele pe care le alegeti, Paris Visitte va permite sa calatoriti pe liniile de metrou, liniile RER (RATP si OPTILE) in Paris (zona 1), liniile de autobuz din Ile-de-France (RATP si OPTILE, fara cele din reletele Jetbus, Allobus Roissy CDG, circuite turistice si Air France), linia Orlyval (ce leaga aeroportul Orly de RER B) si funicularul Montmartre.
Bilete recomandate pentru o saptamana sau o luna:
Residenti din afara Ile-de-France: Paris Visite
Residenti din Ile-de-France: cardurile Navigo: sunt adaptate deplasarilor regulate in Ile-de-France. Ele permit un numar nelimitat de calatorii in zonele alese in momentul cumpararii. Cardurile lunare sunt valabile din prima pana in ultima zi a lunii, iar cele saptamanale de luni pana duminica. Ele iti permit sa te deplasezi pe toate mijloacele de transport din Ile-de-France, in zonele alese la cumparare, cu exceptia liniei Orlyval, liniilor rezervate de SNCF si a liniilor cu tarife speciale OPTILE.
Bilete recomandate pentru un an:
Cardul Integral: este adaptat deplasarilor regulate pe parcursul unui an petrecut in Ile-de-France. Acesta poate incepe in orice moment si este valabil 12 luni. Cardul Integral permite sa te deplasezi pe toate mijloacele de transport din Ile-de-France in zonele tarifare alese, cu exceptia liniei Orlyval, liniilor rezervate de SNCF si a liniilor cu tarife speciale OPTILE.
Forfait Imagine R: cardul este fara nici o indoiala cea mai buna solutie transport – timp liber pentru elevii sau studentii sub 26 de ani. Acesta este valabil un an si va permite sa efectuati liber un numar nelimitat de calatorii in zonele corespunzatoare abonamentului vostru. Sambetele, duminicile, zilele de sarbatoare, micile vacante scolare si de la 1 iulie pana la 31 august, aveti acces la toata Ile-de-France indiferent de zonele alese (exceptand Orlyval si cateva linii cu tarife speciale OPTILE).
Nota:
RATP – Regia Autonoma de Transport Public
RER – Reteaua Expres Regionala
SNCF– Societatea Nationala Cai Ferate
OPTILE– Organizatia Profesionista de Transport Ile de France
VII. Cazare Paris
Atunci cand vine vorba de cazare, Parisul ofera o gama larga de hoteluri. Indiferent ca sunt de patru stele sau de doua stele, oferta bogata este adaptata tuturor buzunarelor. HolidayReview va recomanda:

Hotel du Mathurin – patru stele
Hotelul du Mathurin este asezat chiar in centrul Parisului pe renumitul bulevard Champs Elysee. Hotel Mathurin are 54 de camere, dotate cu toate facilitatile. Mathurin detine bar, biblioteca, jacuzi, hammam, spa si centru de infrumusetare. Tarifele la Hotelul Mathurin pornesc de la 200 de Euro, pe noapte.
Adresa: Rue de Mathurins, nr. 43, Paris, Franta
Tel: +33 144942094
Fax: +33 144940044
E-mail: reservation@le-mathurin.com
Web: www. le-mathurin .com
Hotel Le Meridien Etoile – patru stele
Hotelul Le Meridien Etoile este situat la cateva minute de Arcul de Triumf si bulevardul Champs Elysees. Le Meridien Etoile dispune de 125 de camere dotate cu toate facilitatile. De asemenea, hotelul este dotat cu un club celebru in Paris, Jazz Club Etoile, unde vin cantareti renumiti din intreaga Franta. Pretul unei camere la hotelul Meridien Etoile porneste de la 125 de Euro, pe noapte.
Adresa: Boulevard Gouvion Saint Cyr, nr. 81, Paris, Franta
Tel: +33 140683434
E-mail: resindiv.paris@lemeridien.com
Web:www. lemeridienetoile .com

Hotel Les Jardins du Marais – patru stele
Hotelul Les Jardins du Marais se afla foarte aproape de Piata Bastille. Cele 265 de camere sunt realizate in stil art – deco iar restaurantul hotelului ofera vizitatorilor sai preparate din bucataria franceza contemporana.
Adresa: Rue Amelot, nr. 74, Paris, Franta
Tel. : +33 140212000
Fax: +33 14700 8240
E-mail: info@homeplazza.com
Web: www. lesjardinsdumarais .com

Hotel Residhome Paris Opera – patru stele
Resedinta Paris Opera este cu adevarat una dintre cele mai renumite unitati de cazare din Paris. Hotelul dispune de camere, garsoniere sau chiar duplexuri. In total, are 90 de apartamente. Avantajul acestui hotel este amplasarea sa. Astfel de la Residhome Paris Opera veti ajunge foarte usor la Turnul Eiffel, Opera Garnier, Place de la Concorde si Champs Elysees. Tariful pentru o camera porneste de la 144 de Euro.
Adresa:Rue Joubert, nr. 30, Paris, Franta
Tel:+33 156350035
Fax: +33 156350036
E-mail: paris.opera@residhome.com
Web: www. residhome .com

Hotel Fraser Suites Le Claridge Champs Elysees – patru stele
Hotel Fraser Suites Le Claridge Champs Elysees este situat chiar pe Champs Elysees, iar majoritatea camerelor sale au vederea catre celebrul bulevard. Cele 110 camere de care dispune hotelul Fraser Suites Le Claridge Champs Elysees sunt dotate cu toate facilitatile. Pretul unei camere la Fraser Suites Le Claridge Champs Elysees, porneste de la 215 Euro.
Adresa: Avenue des Champs Elysees, nr. 74, Paris, Franta
Tel:+33 144133333
Fax: +33 142250488
E-mail: leclaridge@ frasershospitality .com
Web: www. paris-claridge.f rasershospitality .com

Hotel L’Adresse- trei stele
Hotelul L’Adresse se afla la cativa pasi de bulevardul Champs Elysees. Toate camerele sunt izolate fonic, au aer conditionat, aparate Nespresso, Wi-Fi, plasma TV, I-Pod.In pretul camerelor intra si micul – dejun de tip bufet suedez. Tarifele pornesc de la 145 de Euro, pe noapte.
Adresa: Rue du Debarcadere, nr.22, Paris, Franta
Tel: +33 58050888
Fax: +33 140550999
Web: www. ladresse-hotel .com

Hotel Grand Hotels des Gobelins – trei stele
Hotelul Grand Hotels des Gobelins se afla foarte aproape de Cartierul Latin. Hotelul este inconjurat de cafenele, restaurante, sali de cinema sau supermarketuri. Grand Hotels des Gobelins ofera 45 de camere iar tariful incepe de la 105 Euro, pe noapte.
Adresa:Boulevard Saint Marcel, nr. 52, Paris, Franta
CTel:+33 143317989
Fax:+ 33 145354356
E-mail: resa@hotel-des-gobelins.com
Web: fr. hotel-des-gobelins .com
Hotel Opera d’Antin – trei stele
Hotelul Opera d’Antin este situat langa Opera Garnier si Galeriile Lafayette si face parte din lantul de hoteluri Best Western. Camerele, in numar de 30 au baie din marmura si sunt dotate cu plasma tv. In pret, intra si micul – dejun. Pretul unei camere porneste de la 130 de Euro.
Adresa: Rue de Provence, nr. 75, Paris, Franta
Tel: +33 148741299
Fax: +33 14871614
E-mail: reservation@ hoteloperadantin .com

Hotel l’Ocean – trei stele
Hotelul Ocean se afla intre Gara de Nord a Parisului si Galeriile Lafayette. Camerele sunt dotate cu aer conditionat si TV satelit. In pretul camerelor intra si micul – dejun.
Adresa: Rue Mayran, nr. 7, Paris, Franta

Hotel Cujas – doua stele
Hotelul Cujas se afla foarte aproape de Gradinile Luxembourg, in Cartierul Latin. Cladirea hotelului a fost facuta in secolul al XVIII-lea. La hotel Cujas veti servi si micul – dejun, inclus in pret. Hotel Cujas este foarte aproape de Pantheon, Muzeul National si Universitatea Sorbona.
Adresa: Rue Cujas, nr. 18, Paris, Franta
Tel:0143545810
Fax: 0143258802
E-mail:hotel-cujas-pantheon@ wanadoo .fr
Web: www. cujas-pantheon-paris-hotel .com.
Pe langa toate acestea, Paris mai detine si hoteluri numite pentru excursionisti. Asemenea curselor aeriene, acestea se mai numesc si low-cost. Iata si cateva exemple:
Hipotel Paris Belleville
Hipotel Paris Belleville are 72 de camere, curate, unele dotate cu baie, altele fara. Hipotel Belleville dispune si de o parcare. In apropiere de afla restaurante si magazine. Pretul unei camere porneste de la 32 de Euro.
Adresa: Rue Vicq D'azir, nr. 21, Paris, Franta
Tel: +33 0142080670
Fax: +33 0142080680
E-mail: belleville@ hipotel .fr
Web: www. hipotel .fr

Hotel Nation Montmartre
Hotel Nation Montmartre se afla chiar la dealului cu bazilica Sacre Coeur. Camerele sunt single sau duble, dotate cu telefon si incalzire centralizata. Fiecare etaj are o camera cu dusuri. Preturile pornesc de la 45 de Euro pe camera.
Adresa: Rue Boissieu, nr. 4, Paris, Franta
Tel:+33 146063971
Fax: +33 146063977,
E-mail: reservation@ hotelnationmontmartre .com
Web: www. hotelnationmontmartre .com
VIII. Restaurante Paris
Bucataria franceza este recunoscuta la nivel mondial drept cea mai rafinata bucatarie din lume. De la francezi au venit concepte precum haute – cuisine sau gourmet.
Francezii isi incep micul dejun intotdeauna cu produse de patiserie precum: croissante, les pains aux chocolat, les pains aux noix (un fel de croissante cu ciocolata respectiv nuci). Francezii nu mananca foarte mult la micul-dejun. Pentru ei, principala masa este pranzul, preferand ca dimineata sa manance doar un croissant insotit de cafe au lait (cafea cu lapte). De altfel, sunt renumiti pentru patiseriile si brutariile lor pe care le veti gasi sub numele de boulangeries.
Masa de pranz este ceva mai incarcata. Niciodata nu vor lipsi din meniu celebrele lor branzeturi: Camembert, Brie, Chevre sau branza cu mucegai. Acestea se servesc cu fructe si tin loc de desert sau gustare.
In restaurantele elegante nu lipsesc niciodata foie gras-ul, fructele de mare, la crème brullee (ceea ce numim noi crema de zahar ars) sau mousse au framboisse (spuma de zmeura). De asemenea mai puteti incerca: coq au vin (cocos gatit cu vin, ciuperci si optional, usturoi), pot –au – feu (tocana de vita cu legume), confit au canard (rata confiata), entrecote (antricot de vita), turbot au beurre, ratatouille (tocana de legume cu unt), salata nicoise, quiche lorraine si tarte flambee (tarte cu ierburi si ceapa), souffle grand – marnie ile flottante ( bezele plutitoare pe crema de oua), mille feuilles (foitaj) si ganache (biscuiti cu crema de ciocolata).
In Paris exista peste cinci mii de restaurante, care ofera doua tipuri de meniuri: “a la carte” - asemanator cu meniurile din Romania si “le menu” - o lista de meniuri prestabilite, la preturi fixe. Un bistrot parizian este un restaurant mai mic, iar brasseria este echivalentul francez al berariei.
Daca vi se face foame, puteti incerca:
Restaurantul Citrus Etoile – se afla chiar la piciorul Arcului de Triumf. La Citrus Etoile veti avea parte numai de specialitatile grourmet tipic frantuzesti. Un pranz cu trei feluri de mancare costa in jur de 39 de Euro iar o cina cu cele mai fine preparate, acompaniate de sampanie frantuzeasca poate costa in jur de 69 de Euro. Printre specialitatile de la Citrus Etoile se numara: Terina de Roquefort cu nuci si caise, prepelita umpluta cu foie gras, castane si trufe si un desert delicios cu zmeura si mascarpone.
Adresa: Rue Arsene Houssaye, nr. 6, Paris, Franta
Tel: +33 142891551
Fax: +33 142892867
E-mail: info@citrusetoile.com
Web: www.citrusetoile.fr
Music Hall - il gasiti pe Bulevardul Champs Elysees. Music Hall este un restaurant destul de elegant care serveste preparate tipic frantuzesti. De la orele 22:00 localul devine bar unde se asculta muzica live. Daca veniti la Music Hall, va recomandam: Tarta Provensala cu rosii, sardine si otet, Paste linguini cu homar canadian sau Crema de ciocolata cu menta.
Adresa: AvenueFranklin-Roosevelt, nr.63, Paris, Franta
E-mail: ruth@music-hallparis.com
Web: www.music-hallparis.com
La Tour D’Argent– este celebru datorita faptului ca detine cea mai bogata colectie de vinuri (peste 80.000) din intreaga Franta. Localul este elegant, chic, tipic frantuzesc. Pentru ca lista de bauturi este atat de variata, meniul este si el pe masura. Atentie insa! pe cat este de rafinat restaurantul, pe atat sunt preturile de mari. La Tour D’Argent va ofera: Homar cu rosii si migdale – 73 Euro, Conopida si broccoli cu bobite de caviar – 78 Euro sau Friptura de vita cu mere confiate si masline – 76 Euro. La Tour D’Argent este inchis lunea si duminica.
Adresa: quai de la Tournelle, nr.15, Paris, Franta
Tel: +33 143542331
E-mail: resa@latourdargent.com
Web: www.latourdargent.com
Les Lyonnaise– reprezinta un bistro celebru din Paris care si-a deschis portile pentru prima oara in anul 1890. Din meniul Les Lyonnaise puteti alege: Platou cu branzeturi – 6 Euro, Picioruse de broasca bine condimentate – 18 Euro sau Platou de mezeluri lioneze – 15 Euro
Adresa: Rue Saint Marc, nr. 32, Paris, Franta
Tel: +33 0142966504
Web: www.auxlyonnais.com
IX. Atractii turistice in Paris
Arondismentul Louvre - una dintre cele mai vechi zone ale orasului - este centrul geografic al Parisului. Aici se gasesc: Muzeul Luvru, Palatul Regal, Gradinile Tuileries, Place Vendome, Sainte-Chapelle, Conciergerie si palatul Versailles.
Muzeul Luvru se inscrie deja in peisajul celor mai celebre muzee din lume Pentru a-l vizita pe tot ar fi bine sa va alocati toata ziua caci este absolut imens. Imaginati-va ca are 210.00 de mp dintre care 60.600 mp sunt destinati expozitiilor.
Luvrul este situat intre cheiul drept al Senei si strada Rivoli (pe indicatorele frantuzesti veti gasi: Le Quai de Louvre-la Rue Rivoli).
Acest muzeu are caracter universal deoarece poseda opere de arta din epoci diferite ale civilizatiei, din diferite parti ale lumii. Cele mai prestigioase exponate din muzeul Luvru sunt Gioconda lui Leonardo Da Vinci, Venus din Milo, Codul lui Hammurabi (cea mai veche culegere de legi din timpul regelui babilonian Hammurabi), Libertatea conducad poporul de Eugene Delacroix.
Anual pe la Luvru se perinda milioane de vizitatori.
Cetatea Luvrului
La baza, Luvrul este o cetate care si-a semnat actul de nastere in anul 1190 cand, Filip al doilea al Frantei a construit-o. Pana in 1546, cetatea era folosita drept scut de aparare impotriva invadatorilor. In 1546 regele Francisc I al Frantei transforma cetatea in resedinta de lux. Asadar, incepe o constructie in stil renascentist si o achizitioneaza pe Mona Lisa de la Leonardo Da Vinci. Acesta avea sa fie exponatul care si in zilele noastre este cel mai bine pazit.
Constructiile si modernizarile palatului continua sub regii Henric I si Carol al IX-lea. O dezvoltare accentuata insa o cunoaste sub regele Henric al IV-lea care uneste grandioasa constructie cu Palatul Tuilleries, construit din ordinul Catherinei de Medici.
Mai tarziu, regii Ludovic al XIII-lea si Ludovic al XIV-lea contribuie la realizarea Curtii Patrate, absolut imensa. Tot in timpul lor, se realizeaza picturi exceptionale de catre artisti precum Poussin, Romanelli sau Le Brun. Prin 1678 ,,Regele Soare” muta resedinta la Palatul Versailles abandonand toate lucrarile de la Luvru. Abia o data cu Revolutia Franceza Luvrul incepe sa capete statura de muzeu.
Muzeul
Din 1750, Luvru devine muzeu. Se deschide una dintre cele mai frumoase expozitii din colectia regala, in 1882 se darama Palatul Tuilleries dupa ce a suferit un incendiu, se construieste aripa Richelieu, si se adauga Muzeul d’Orsay. In prezent, Muzeul Luvru acopera o arie imensa geo-culturala din Europa Occidentala, Grecia, Egipt pana in Orientul Apropiat.
Departamentele muzeului Luvru:
Antichitati orientale: aici veti gasi exponate ce apartineau vechilor civilizatii din tarile Orientului Apropiat si Orientului Mijlociu (Mesopotamia, Babilon, Marele Sumer,etc.).
Antichitati egiptene: cuprinde exponate ce apartineau civilizatiei egiptene de la sfarstitul Preistoriei pana la inceputul epocii crestine.
Antichitati grecesti, etrusce si romane: aici sunt expuse obiecte antice din secolele IV i.Hr. pana in secolul IV d.Hr.
Arta islamica: potrivit site-ului dedicat Muzeului Luvru, acest departament va fi mutat pana in anul 2012, intr-un spatiu nou numit Curtea Visconti. Pana atunci accesul publicului a fost intrerupt.
Sculpturi: aici veti gasi adevarate obiecte de arta din perioada Evului Mediu, Renasterii sau a Epocii Moderne
Obiecte de arta: acest departament gazduieste obiecte din ceramica, bronz, fildes, mobila veche, bijuterii foarte vechi.
Picturi: La Luvru si-au dat intalnire cei mai cunoscuti pictori din secolul al XVIII-lea pana in anul 1848.
Arta grafica: este unul dintre cele mai importante departamente ale muzeului si prezinta arta inscrisa pe hartie sub toate formele ei: gravuri, desene, fotografii
Adresa: Rue Cedex, nr. 01, Paris, Franta
Tarife: 9,5 Euro- este pretul pentru o zi intreaga de stat la Luvru, fara holul Napoleon si
galeriile Eugene Delacroix
6 Euro- tariful se aplica de la ora 18:00 pana la ora 21:45, de miercuri pana vineri, in pret
nu sunt incluse expozitia dedicata lui Napoleon si galeriile Eugene Delacroix
11 Euro - vizita la expozitia dedicata lui Napoleon
14 Euro - puteti vizita intregul Luvru si expozitia Eugene Delacroix
12 Euro - tarif valabil de miercuri pana vineri seara si puteti vizita intregul Luvru cu
expozitia Eugene Delacroix
Servicii ghizi: 6 Euro- tarif intreg
4 Euro- persoane cu dificultati fizice
2 Euro- persoanele care au sub 18 ani
Tel:+33 140205760
Fax:+33 140205824
Web: www.louvre.fr
Tuilleries reprezinta cea mai veche gradina franceza. Gradina traverseaza centrul Parisului, pana in Piata Concorde si Muzeul Luvru. Acestea au fost amenajate inca din anul 1564 cand a inceput si constructia Palatului Tuilleries, din dorinta Catherinei de Medici. Construite in stil italian, gradinile au sase alei pe longitudine si opt pe transversala, o fantana si o grota. La inceputul secolului al XVIII-lea se mai amenajase o sera de portocali si o crescatorie de viermi de matase. Astazi, in locul portocalilor se afla Muzeul Serelor de Portocali si Muzeul de Arta Moderna.
De asemenea mai puteti vedea si gradina lui Napoleon al treilea care acum gazduieste peste 800 de arbori. Aici veti gasi stejari, artari, platani, portocali etc. In gradina Tuilleries se planteaza anual peste 70.000 de bulbi de flori: anemone japoneze, irisi, panselute, lalele etc.
Palatul Regal este de fapt o noua constructie amplasata in aripa de nord a Luvrului. Initial se numea Palatul Cardinalului deoarece a fost resedinta cardinalului Richelieu. Constructia a fost gata in anul 1629. Aici au locuit regina Anna de Austria, Cardinalul Mazarin, Ludovic al XIV-lea, si Phillipe duce de Anjou.
In secolele XVI-XVII Palatul Regal era locul unde se aduna crema societatii frantuzesti. La acea vreme se spunea ca Palatul Regal mai era si un loc de desfrau, deoarece ducele de Anjou era homosexual.
Mai tarziu s-a mutat aici ducesa d’Orleans, Francoise Marie de Bourbon, fiica legitima a regelui Ludovic al XIV-lea. Atunci, Palatul Regal a cunoscut o adevarata dezvoltare in tot ceea ce insemna pictura si sculptura. In plus, in Palatul Regal s-au construit si noi apartamente pentru noua proprietara a palatului. In 1701 moare ducele d’Orleans.
In Palatul Regal s-a mutat nepotul lui Ludovic al XIV-lea. In acest timp, incaperile palatului ascundeau deja peste 500 de picturi care puteau fi vizitate inca de atunci de catre public. In 1791 picturile au fost vandute.
Cele doua generatii care au venit dupa ducele de Orleans au parasit palatul iar Ludovic al XV-lea a mutat curtea regala la Versailles.
In 1743 palatul a inceput sa fie din nou locuibil dupa ce aici, s-a nascut ducele Louis Phillippe d’Orleans, al doilea. Mama lui era contesa Louis Henriette de Bourbon.
Louis Philippe al doilea a contribuit semnificativ la dezvoltarea palatului, amenajand gradinile, arcadele, cafenele, saloane, muzee, biblioteci, si, cel mai imprortant a construit Le Theatre de Palais – Royal (Teatrul Palatului Regal). Inca din 1799 acest edificiu este lacasul Comediei Franceze.
Cativa ani mai tarziu, Palatului Regal i s-a mai adaugat si un restaurant ,,Le Grand Vefour” pe care-l gasim in acelasi loc si acum. La Palatul Regal au venit sa locuiasca personalitati precum Alexandre Dumas sau Marchizul de Sade. Astazi, Palatul Regal este luat in evidenta Ministerului Culturii si a Curtii Constitutionale. Tot aici gasiti si Biblioteca Nationala a Frantei, cu o colectie de 6 milioane de carti, documente, harti.
Palatul Brion
Palatul Brion este un frate mai mic al Palatului Regal si-l veti gasi in partea de vest a acestuia, cu intrare din strada Richelieu. Acest mic palat era considerat de fapt apartamentul Annei de Austria. Aici veti putea admira o galerie impresionanta de pictura si sculpturi sau mobila in stilul Rococo. Din pacate, interiorul nu este deschis vizitatorilor insa, daca va aflati in Gradinile Tuilleries puteti admira grandioasa cladire.
Adresa: Rue Moliere, nr. 8, Paris, Franta
La Place Vendome
Place Vendome este un scuar care se gaseste la nord de gradinile Tuilleries si la est de biserica Madlenelor.Cel mai usor de ajuns este sa luati metroul si coborati la statiile Madeleine, Tuilleries sau Opera, din centrul scuarului. Locul este amenajat in aceasta forma de secole intregi. Numele este preluat de la fostul hotel Vendome. In 1685 in Place Vendome incepusera deja sa se construiasca: biblioteci, Hotel de la Monnaie, Hotelul Academiilor, Hotelul Ambasadorilor. De asemenea, tot in centru veti mai putea admira si o statuie ecvestra din bronz a regelui Ludovic al XIV-lea.
Coloana Vendome
Tot in centru veti gasi si coloana Vendome, monument istoric ridicat de catre Napoleon Bonaparte dupa ce a castigat batalia de la Austerlitz ( Cehia). Constructia monumentului a fost inspirata din Coloana lui Traian, din Roma. In varful sau se afla statuia lui Napoleon iar pe ea sunt sculptate scene de razboi.
La shopping
In Place Vendome veti gasi de asemenea si magazinele unor faimoase case de moda. Asadar, daca va simtiti cu putini banuti in buzunar faceti si o tura de shopping.
La Saint Chappelle
Daca ati ajuns in Paris veti putea vizita Sfanta Capela, monument construit in stil gotic si pe care il veti gasi pe Insula Cetatii, chiar in inima Parisului. Este unul dintre cele mai vechi monumente ale Parisului si se gaseste chiar intre zidurile Palatului Justitiei.
Capela a fost cosntruita din initiativa Sfantului Ludovic (regele Frantei din 1226 pana in 1270) pentru a adaposti Cununa de Spini, un frangment din Sfanta Cruce precum si alte relicve ale Patimilor, pe care le achizitionase. Practic Sfanta Capela fusese construita mai mult ca un loc de ascunzatoare. Mai tarziu, s-a dezvoltat ca si constructie si a devenit capela regalitatii formata din doua edificii: jos, era capela pentru servitori si era inchinata Sfintei Fecioare Maria si sus era capela unde se rugau regele si apropiatii sai.
Zidurile capelei de sus sunt formate din vitralii care permit trecerea luminii. Aceasta este sustinuta de 12 stalpi inalti pe care se afla cate un apostol. Inauntru se afla picturi care infatiseaza 1134 de scene biblice.
La Conciergerie
La Conciergerie se viziteaza impreuna cu Sfanta Capela. Constructia reprezinta de fapt o fosta inchisoare a Parisului. Din secolul al X- lea pana in secolul al XIV-lea aici era sediul Consiliului Regalitatii Franceze. Actualmente, La Conciergerie este Palatul de Justitie din Paris.
In 1370 edificiul a fost transformat in inchisoare care ocupa numai parterul, etajul superior fiind rezervat Parlamentului. Se pare ca regulile in aceasta inchisoare erau extrem de dure deoarece lumea o considera la acea vreme o Anticamera a Mortii. Pana si regina Maria Antoaneta a fost inchisa aici in anul 1793. Aici veti vedea Anticamera Mortii, cu toate camerele unde stateau separati barbatii si femeile si culoarele prin care treceau pentru a fi dusi la ghilotina, celula reginei Maria Antoaneta, Sala Armelor, Gradina Femeilor construita de regalitate special pentru partea feminina ce compunea Curtea Regala.
Cu metroul ajungeti aici foarte repede si puteti cobora la statiile Cite, Saint-Michel si Chatelet.
Adresa: Cele doua monumente sunt situate pe Ile de la Cite, Rue Quai de l’Horloge, nr. 1, Paris, Franta
Tarife:. Tarif intreg - 11 Euro
Tariful redus - 7,50 Euro
Grupuri - 8,50 Euro
Tel: +33 153406093/97
Fax: +33 153406096
E-mail: la-conciergerie@monuments-nationaux.fr
Web:www.conciergerie.monuments-nationaux.fr
Palatul Versailles a fost resedinta regilor Frantei in perioada 1682 – 1790 Piatra de temelie a fost pusa in anul 1624 de catre regele Ludovic al XIII-lea. Urmasul sau, Ludovic al XIV-lea, supranumit Regele Soare a gasit in casuta de la Versailles un refugiu pentru aventurile sale amoroase. Regele a dat ordin sa se amenajeze si o gradina mare in jurul Versailles. Astfel, de-a lungul timpului, o simpla casa de vanatoare a devenit un palat cu apartamentele regelui, apartamentele reginei, faimoasa Sala a Oglinzilor care la vremea aceea era un fel de sala de consiliu unde s-au luat decizii majore asupra razboaielor si a granitelor tuturor tarilor din Europa. Versailles a devenit astfel principala resedinta regala unde se dadeau baluri si festivitati.
Ultima regina care a locuit aici a fost Maria Antoaneta. In dormitorul cel mare din Palatul Versailles s-au nascut toti copiii regelui.
Cele mai interesante incaperi din Palatul Versailles sunt camerele regelui. Ultima oara cand au fost redecorate, a fost in anul 1681. Sculpturile si picturile interioare sunt impresionante. Tema centrala a acestora o reprezinta planetele, asezate in jurul zeului Apolo. Dumnezeu se afla in centru, reprezentat de stralucirea soarelui (mai tarziu, Ludovic al XIV-lea si-a luat supranumele de Regele Soare).
Pe langa dormitoare, apartamentele regelui mai aveau si sala de dans, de jocuri de societate sau billiard.
Sala Oglinzilor este absolut impresionanta avand in vedere ca are o lungime de peste 73 de metri. Initial, aceasta fusese creata ca un culoar de trecere intre apartamentele regelui si capela. Pe acolo avea voie sa treaca numai regele. Sala Oglinzilor insa a devenit atat de indragita de catre rege incat aceasta a fost transformata in salon de receptii, nunti regale si primirea oficialitatilor.
Sala este decorata cu sculpturi si picturi ce zugravesc scene din viata regelui Ludovic al IV-lea.
Program vizitare palatul Versailles:
-
Palatul Versailles: marti – duminica: 9:00 – 18:30 - Palatul Trianon si apartamentele Mariei Antoaneta: marti – duminica: 12:00 – 18:30
- Gradina: luni – duminica: 8:00 – 18:00
Tarife vizitare palatul Versailles:
Bilet pentru palatul Versailles – veti vizita Sala Oglinzilor, apartamentele regelui si reginei, apartamentele insotitoarelor reginei, apartamentele copiilor. Pretul este de 15 Euro
Bilet pentru palatul Trianon – veti vizita palatul Trianon, gradinile acestuia si Templul Dragostei. Pretul este de 10 Euro
Tel: +33 130837800
E-mail: accueil.public@chateauversailles.fr
Web: www.chateauversailles.fr
Pe teritoriul arondismentului Temple se afla Muzeul Picasso si Muzeul Carnavalet, dedicat istoriei Parisului.
Muzeul Picasso este situat in interiorul Hotelului Sale, pe strada Thorigny, in cadrul districtului Marais. Casa a fost construita intre anii 1656-1659 de catre Pierre Aubert, negustor care s-a imbogatit de pe urma afacerii cu sare (numele cladirii inseamna Hotelul Sarat). Cladirea a intrat in posesia statului in vremuri de razboi iar in 1815 s-a transformat in scoala. Aici a studia Honore de Balzac. Mai tarziu, aici a inceput sa creeze pictorul Pablo Picasso care spunea despre el insusi: ,,Eu sunt cel mai mare colectionar Picasso din lume”.
Muzeul Picasso include la ora actuala mai mult de 3.000 de piese in care sunt incluse schitele si ceramica. Este impresionant faptul ca muzeul Picasso reuneste un numar impresionant de picturi pe care artistul le-a executat dupa varsta de 70 de ani.
Adresa: Rue Thorigny, nr. 5, Paris, Franta
Program: 1 octombrie-31 martie-9:30-17:30
1 aprilie – 30 septembrie- 9:30 – 18:00
Tarife: tarif intreg: 8,50 Euro,
tarif redus: 6,50 Euro
Nota: Persoanele pana in 18 ani nu platesc nimic.
Tel :+33 0142712521
Fax:+33 0148047546
Web: www.musee-picasso.fr
Muzeul Carnavalet este dedicat istoriei Parisului si se compune din doua mari edificii: Hotelul Carnavalet si Hotelul Le Peletier de Saint Fargeau. Constructia Hotelului Carnavalet a inceput in 1548 si a fost initiata de presedintele Parlamentului din Paris. Hotelul Le Peletier de Saint Fargeau a fost si el contruit pe la mijlocul secolului al XVI-lea.
In cele doua edificii ce reunesc muzeul Carnavalet, veti vedea peste 2.600 de picturi, 20.000 de desene, 300.000 de gravuri, 150.000 de fotografii, 2.000 de sculpturi, 800 de piese de mobilier sau mii de obiecte din ceramica.
Adresa: str. Sevigne, nr. 23, Paris, Franta
Program: marti – duminica: 10:00 – 18:00
Tarife: pentru colectiile permanente- tarif intreg: 4,50 Euro, tarif redus: 3,80 Euro
Tel: +330144595858
Fax: +330144595810
Web: www.carnavalet.paris.fr
Hotel-de-Ville- arondismentul numarul patru, contine Insula Saint Louis, o parte din Ile de la Cite, Place des Vosges, Hotel-de-Ville (Primaria Parisului), Catedrala Notre-Dame de Paris si turnul St. Jacques.
Insula Saint Louis
Saint Louis este una dintre cele doua insule naturale ale Senei. Numele ei a fost dat dupa numele lui Ludovic al IX-lea. Insula Saint Louis a inceput sa capete accente urbane prin secolul al XVII-lea. In scurt timp a devenit o oaza de liniste pentru Paris avand in vedere ca nu are nici o statie de metrou si numai doua statii de autobuz. Aici puteti lua masa la micile restaurante, cele cateva cafenele sau puteti sa vizitati biserica Saint Louis.
De asemenea, tot pe insula se mai afla si o expozitie de fluturi cu cele mai rare si exotice exponate. Pentru a ajunge pe Insula Saint Louis puteti lua din centrul Parisului autobuzul 67 care va lasa chiar pe insula.Saint Louis se afla aproape de strada Celor Doua Poduri (rue des Deux Ponts).
Places des Vosges este cel mai vechi scuar din Paris, cunoscut si sub numele de Piata Regala deoarece a fost construit din ordinul lui Henric al IV-lea. In 1612 aici s-a construit primul carusel din Franta pentru celebrarea nuntii lui Ludovic al XVIII-lea cu Anna de Austria. In Place des Vosges veti putea admira casa lui Victor Hugo sau Academia Arhitecturii. Ca sa ajungeti in Place des Vosges puteti lua metroul si coborati la statiile: Bastille, Chemin Vert, Breguet-Sabin sau Saint-Paul.
Hotel – de – ville adaposteste institutiile municipale din Paris. Aici se gaseste primaria pariziana. Aceasta constructie dateaza din anul 1357 si inca de pe atunci era destinata institutiilor municipale. In 1871 cladirea a fost aproape mistuita de flacarile unui incendiu puternic si s-au pierdut toate documentele si arhivele bibliotecii. Hotel – de - ville este inspirata din stilul neorenascentist si din designul Castelului din Valea Loirei. Interiorul Hotel – de- ville cuprinde picturi valoroase si candelabre somptuoase. Accesul pentru public este gratuit doar in camerele destinate acestuia.
Adresa: str. Place de l’Hotel de Ville, nr. 4, Paris, Franta
Program: luni – sambata: 10:00 – 18:30
Tel: +33 820007575, +33 0142764040
Catedrala Notre Dame de Paris este unul dintre cele mai celebre monumente din lume. Construit in stil gotic, edificiul este dedicat Sfintei Fecioare Maria. O gasiti in cel de-al patrulea arondisment, in partea estica a Insulei Cetatii. In aceasta biserica se afla cathedra, scaunul arhiepiscopului Parisului.
Notre Dame de Paris a fost printre primele edificii din lume in care s-au executat arcade exterioare.
Catedrala a fost construita intre anii 1163-1345 de catre arhiepiscopul Maurice de Sully pe locul fostei biserici a Parisului, Sfantul Stefan. S-a luat decizia constructiei unui edificiu atat de mare deoarece fosta biserica devenise un loc de rugaciune pentru personalitatile regale. In fata catedralei se afla acum kilometrul 0; de acolo pornesc masuratorile in Franta.
Fatada catedralei Notre Dame de Paris este inconfundabila datorita celor doua turnuri gemene si celor trei porti dedicate Sfintei Fecioare Maria, Judecatii de Apoi si Sfintei Ana. Aici se afla una dintre cele mai vechi statui ale Notre Dame-ului ce o infatiseaza pe Fecioara Maria cu pruncul.
La urmatorul nivel se afla minunata rozeta, cu un diametru de zece metri. Turnurile amintesc de povestea Cocosatului de la Notre Dame; personajul central al povestii locuia in turnul sudic. Acolo se afla un clopot urias ce cantareste 13 tone. Daca va suiti in turnuri, veti vedea o priveliste absolut minunata a Insulei Cetatii. Totodata, partea de sus a catedralei este impodobita cu statui ce infatiseaza pasari sau demoni fiorosi.
Desi este impanzita de vitralii, se spune despre Notre Dame ca este una dintre cele mai intunecate catedrale. Se pare ca arhitectii au facut special ca lumina sa nu patrunda prea mult in asa fel incat sa-i dea catedralei un aer mistic. Inauntru, veti vedea imensa orga, colectii de bijuterii, sculpturi, mobila veche si alte obiecte, unele datand chiar din secolul al XII-lea.
Adresa:Rue Place du Parvis, nr.6, Paris, Franta
Program: Luni – Vineri: 8:00 – 18:45
Sambata – Duminica: 8:00 – 19:45
Tarif: pentru turnuri:7,50 Euro
pentru cripta arheologica:– 3,30 Euro
ghidurile audio:– 5 Euro – se pot inchiria intre orele 9:30 – 18:00
Transport: La Notre Dame de Paris puteti ajunge
- cu metroul: linia 4 – statiile Saint Michel sau Cite
liniile 1 sau 11- statia Hotel de Ville
liniile 7, 11 sau 14- duc la statia Chatelet.
- cu autobuzul: liniile 21, 38, 47, 85, 96 - statia Cité – Palais de Justice
linia 47 sau Balabus - statia Cité – Parvis de Notre Dame
liniile 24, 47 - statia Notre-Dame – Quai de Montbello
Tel: +33 142345610
Web: www.notredamedeparis.fr

Turnul Saint Jacques este un monument construit in stil gotic, singura parte care a mai ramas din vechea biserica Saint-Jacques-de-la-Boucherie.
Turnul Saint Jacques a fost construit in vremea domniei lui Francisc I, in perioada 1509-1523 si dedicata breslei macelarilor din apropierea pietei Les Halles. Acest edificiu adapostea pelerinii care se duceau catre catedrala Santiago de Compostela (Spania). In 1998 turnul Saint Jacques a fost inclus in patrimoniul mondial de catre UNESCO. Aici puteti admira icoane si statui ale sfintilor, vechi de sute de ani.
Adresa: Rue Rivoli,nr. 39, Paris, Franta
Arondismentul Pantheon este cunoscut pentru biserica Val-de-Grace, pentru Pantheon, pentru Muzeul National al Evului Mediu si Arenele Lutece.
Biserica Val – de- Grace este cu siguranta unul dintre cele mai frumoase monumente franceze din secolul al XVII-lea. In 1621 Anna de Austria s-a casatorit cu regele Ludovic al XIII-lea. Tot in aceasta perioada a permis ca in Paris sa se instaleze comunitatea benedictina, ordinul Val de Grace. In 1624 se incep planurile pentru acest frumos monument.
Anna de Austria I-a facut o promisiune lui Dumnezeu, potrivit careia, daca Acesta ii va darui un baietel, ea Ii va ridica un templu maret. Minunea s-a intamplat abia in 1638, cand s-a nascut Ludovic al XIV-lea iar constructia a fost gata in 1660.
Cupola, numita ,, la gloire du Val de Grace” (gloria Val de Grace )a este reprezentata de Sfanta Treime in Paradis. Picturile din biserica reprezinta peste 200 de scene si personaje din Vechiul si Noul Testament. Moliere va scrie mai tarziu un poem pentru biserica Val – de- Grace.
Biserica Val – de- Grace mai detine de asemenea si patru tablouri extrem de valoroase: Inaltarea, Intrarea lui Iisus in Ierusalim, Iisus si Cananeenii si Rusaliile. Biserica este deschisa zilnic.
Adresa: str. Saint Jacques, nr. 277, Paris, Franta
Tarif: 10 Euro
Tel:+33 0140515192
Pantheonul este asezat pe muntele Sainte Genevieve, aproape de Universitatea Sorbona si gradinile de Luxembourg. Initiativa acestei constructii a fost luata de regele Clovis pentru ca acolo vroia sa fie inmormantat. Constructia lui a inceput in anul 1857 si s-a terminat abia in 1791. In acelasi an s-a decis ca Pantheonul sa nu fie o biserica ci sa se transforme intr-un lacas in care sa fie depuse ramasitele celor mai importante personalitati ale Frantei.
Aici sunt inmormantati: Victor Hugo, Voltaire, Jean Monnet, Marie si Pierre Curie si Emile Zola. Pantheonul a fost locul in care astronomul Jean Bernard Leon Foucault a facut celebrul experiment prin care a demonstrat ca Pamantul se invarte in jurul axei sale. Podeaua Pantheonului este decorata cu motive grecesti fiind lunga de 110 metri si lata de 85 de metri. Veranda este inspirata de Pantheonul de la Roma.
Adresa: str. Place de Pantheon, nr.19, Paris, Franta
Program:Luni – Duminica- 10:00 – 18:00
Tarif: 7 Euro pentru adulti
4,50 Euro pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani
gratuit pentru persoanele sub 18 ani.
Tel:+33 0144321800
La muzeul Cluny veti gasi doua monumente importante: baile termale galico-romane si Muzeul Cluny propriu – zis.
Baile termale din muzeul Cluny reprezinta un adevarat spectacol al antichitatii. Practic baile termale era inglobate intr-o cladire foarte mare si aveau trei sali importante: frigidarium - asa cum ii spune si numele aceasta era sala cu apa rece si doua caldarium, sali cu apa fiebinte. La acea vreme, oamenii faceau bai caldute in tepidarium, apoi treceau la nivelul doi, caldarium, baile fierbinti si frigidarium, baile reci. Deschise pentru toata lumea, baile erau un loc de intalnire si relaxare.
Dupa secolul al XVII-lea aceste cladiri au fost ruinate, acum nemairamanand decat niste pereti care si-au pastrat forma lor initiala. La interior au fost restaurati cu mozaicuri si picturi. Muzeul Cluny este un edificiu construit la sfarsitul secolului al XV-lea pentru staretii de Cluny. In 1843 un colectionar de arta, Alexandre Du Sommerard a imbogatit cladirea Cluny cu numeroase obiecte de arta, multe dintre ele datand din perioada romana.
Adresa: Rue Paul Painleve, nr. 6, Paris, Franta
Program: miercuri – luni: 9:15 – 17:45
Tarif: Pana la 15 septembrie - tarif intreg: 8 Euro
- tarif redus: 6 Euro
16 septembrie 2010- 11 ianuarie 2011- tarif intreg: 8,50 Euro
tarif redus: 6,50 Euro
Din 12 ianuarie 2011 – tarif intreg: 8 Euro
tarif redus: 6 Euro
Note:
- Prima duminica din luna este gratuit
- Persoanele pana in 26 de ani au acces gratuit daca provin din tari membre ale Uniunii Europene.
Tel: +330140134913
Fax: +330140134911
Arenele Lutece sau mai bine zis ramasitele acestora sunt importante vestigii din amfiteatrul cu scena construit in secolul I d.Hr. Lutece este numele dat Parisului de astazi de catre romani si pe care l-a purtat pana in secolul al IV-lea. Amfiteatrul avea un numar de 17.000 de locuri si gazduia numeroase lupte cu gladiatori si piese de teatru. In zilele noastre la Arenele Lutece, in fiecare an, in luna iulie se desfasoara un important festival de jazz. Accesul se face prin str. Monge, nr.49. Daca luati metroul coborati la statia Place Monge. Accesul este gratuit.
Adresa: Rue Monge, nr. 51, Paris, Franta
In Arondismentul Luxembourg se gasesc Gradinile Luxembourg, Teatrul Odeon si Biserica Saint-Germain des Pres.
Gradinile Luxembourg reprezinta cel mai mare parc al Parisului si, in prezent este parcul Senatului, format din fostul Palat Luxembourg. In 1615 regina Maria de Medici a dat ordin sa se construiasca Palatul de Luxembourg, dupa modelul Palatului Pitti din orasul sau natal, Florenta. Palatul Luxembourg este primul exemplu al arhitecturii clasice franceze, din secolul al XVII- lea. Peretii din partea de est au fost pictati de Peter Paul Rubens. In timpul revolutiei franceze, Palatul Luxembourg era folosit ca inchisoare, in anul 1946 tinea loc de cladire de conferinte iar astazi gazduieste Senatul Francez.
Gradinile Luxembourg sunt pline de statui ce reprezinta personaje istorice, pajisti cu flori si copaci. In mijloc se afla o fantana mare ce poarta numele Mariei de Medici.
Adresa: Boulevard Saint Michel, nr. 71, Paris, Franta
Teatrul Odeon se afla printre primele cinci teatre ale Frantei. In 1767 marchizul de Marigny a promis ca va construi un teatru pentru actorii care-l distrau pe rege. La 9 aprilie 1782, regina Maria Antoaneta a inaugurat teatrul Odeon, care avea sa devina mai tarziu un monument. Acesta a fost un adevarat templu pentru arta dramatica si aici au performat marii dramaturgi francezi.
Adresa: Rue Corneille, nr. 2, Paris, Franta
Tarife: in functie de locuri, preturile sunt cuprinse intre 6 si 32 de Euro
Tel: +33 144854040
E-mail: location@theatre-odeon.fr
Web: www.theatre-odeon.fr
Biserica Saint Germain des Pres
Biserica Saint Germain des Pres este cel mai vechi monument din Paris, construit in secolul al VI-lea de catre fiul regelui Clovis I. De fapt, biserica Saint Germain de Pres era o abatie a benedictinilor. Pana aproape de Revolutia Franceza, biserica a fost una dintre cele mai bogate din intreaga Franta ramanand un centru intelectual al catolicismului francez. Cu toate acestea, biserica ascundea si o inchisoare militara in care detinutii trebuiau sa suporte conditii ingrozitoare.
Adresa: Rue Place Saint Germain des Pres, nr. 3, Paris, Franta
Palais-Bourbon - una dintre cele mai vizitate zone din Paris - este zona Turnului Eiffel, a Complexului Les Invalides, si a Muzeelor Orsay si Rodin.
Turnul Eiffel poarta chiar numele celui care l-a proiectat, Gustave Eiffel, unul dintre cei mai mari constructori ai tuturor timpurilor. Francezii spun ca La Tour Eiffel c’est une belle fille avec les pieds dans la terre et la tete dans les nuages (Turnul Eiffel este o fata frumoasa, cu picioarele pe pamant si capul in nori). Astazi, oricine se gandeste la Paris, ii vine in minte imaginea celebrului turn. Trei arhitecti, angajati ai lui Gustave Eiffel au muncit din greu concepand planurile maretului monument. Structura a fost construita intre anii 1887-1889 dupa o tehnologie descoperita de inginerul roman Gheorghe Panculescu, din fier forjat.
Aceasta urma sa serveasca drept arc de intrare la Expozitia Universala, un targ mondial ce sarbatorea centenarul Revolutiei Franceze. Au muncit peste 300 de oameni asambland 18.038 de piese din fier si otel, s-au folosit doua milioane si jumatate de nituri. La vremea aceea i s-au instalat lifturi facute pe sisteme hidraulice. acum lifturile merg pe sisteme electrice.
Turnul Eiffel are 300 de metri inaltime, antena de sus masoara in jur de 20 de metri si are o greutate de peste 10.000 de tone. Pentru intretinerea lui se folosesc in jur de 50 de tone de vopsea, o data la sapte ani. Turnul Eiffel este inscris in patrimoniul UNESCO inca din anul 1991.
Primul etaj al Turnului Eiffel va intampina cu o groaza de magazine. De aici va puteti achizitiona cele mai chic haine, suveniruri, carti si CD-uri despre Paris, obiecte de design interior.
Daca vi s-a facut foame urcati la al doilea etaj unde veti gasi restaurante cu varietati culinare specific frantuzesti. Cel mai renumit local se numeste Jules Verne si se afla la 125 de metri deasupra pamantului. In varful turnului puteti vizita camera lui Gustave Eiffel.
Adresa: Quai Anatole France, nr. 5, Paris, Franta
Program: 1 ianuarie – 17 iunie: cu liftul – 9:30-23:45, pe scari – 9:30-18:30
28 iunie – 28 august: cu liftul – 9:00 – 00:45, pe scari – 9:00 – 00:45
29 august – 31 decembrie: cu liftul – 9:30- 23:45, pe scari – 9:30 – 18:45
Tarife:
Pana la al doilea etaj, cu liftul: 8,10 Euro adulti, 6,50 Euro tinerii (intre 12 si 14 ani), 4 Euro
copii si oameni cu dificultati fizice
Pana in varf, cu liftul: 13,10 Euro adulti, 11,50 Euro tinerii (intre 12 si 14 ani), 9 Euro
copii si oameni cu dificultati fizice
Pana la al doilea etaj, pe scari: 4,50 Euro adulti, 3,50 Euro tineri (intre 12 si 14 ani), 3 Euro
copii si oameni cu dificultati fizice
Grupuri - pana la al doilea etaj cu liftul: tot anul in afara de perioada iulie-august- 6,90 Euro
iulie-august – 8,10 Euro
Grupuri - pana in varf, cu liftul: tot anul in afara de perioada iulie-august- 11,90 Euro
Iulie-august – 13,10 Euro
Tel: +33 892701239
E-mail: serviceclients@toureiffel.fr
Web: www.tour-eiffel.fr
Les Invalides reprezinta un compelx de cladiri compuse din muzee si monumente legate de istoria militara a Frantei. Aici veti mai vedea un spital si un azil pentru veteranii de razboi. Complexul mai poate fi gasit si sub numele de Hopital des Invalides. Multi eroi ai Frantei, printre care Napoleon Bonaparte sunt ingropati aici. Acest complex a fost ridicat din ordinul regelui Ludovic al XIV-lea. In 1676 a fost finalizata constructia. In jurul sau erau 15 curti iar cea mai frumoasa era Curtea de Onoare, unde se tineau paradele militare. In 1679 s-a construit si o capela pentru veteranii de razboi, Eglise Saint-Louis des Invalides.
In cadrul domului veti mai gasi si Muzeul Armelor (cel mai mare muzeu militar din lume), Biserica Domurilor, Muzeul Planoreliefurilor si Muzeul Ordinului Liberarii.
Muzeul armelor este dedicat in principal generalului Charles de Gaulle. La complexul Les Invalides veti putea admira diverse obiecte ce au apartinut acestuia dar si numeroase marturii din perioada celor doua razboaie mondiale.
Adresa: Avenue de Tourville, nr. 129, Paris, Franta
Program: 1 octombrie - 31 martie: 10:00 – 17:00
1 aprilie – 30 septembrie: 10:00 – 18:00- martea este deschis pana la ora 21:00
Prima zi d eluni din fiecare luna este inchis.
Tarife: 9 Euro – puteti vizita Muzeul Armelor, Biserica Domului, Muzeul Planoreliefurilor si
Muzeul Ordinului Liberarii
7 Euro – incepand cu ora 17:00 si in zilele de marti pana la ora 21:00.
reducere pentru familiile numeroase.
Gratis - persoanele care au sub 18 ani
tinerii intre 18 si 25 de ani care sunt membri ai Uniunii Europene.
jurnalisti, militari, oamenii cu dizabilitati, persoane care beenficiaza de ajutoare
sociale.
La Domul Invalizilor se ajunge usor cu:
- metroul: statiile Latour – Maubourg, Varenne, Saint Francois – Xavier, Invalides
- autobuzul: liniile 28,63,69,80,82,83,87,92,93
Tel:+33 810113399
E-mail: accueilnord-ma@invalides.org
Pe unul din malurile Senei, chiar in centrul Parisului, paralel cu Gradinile Tuilleries se afla muzeul Orsay. Este asezat pe locul fostei Gari Orsay si a fost inaugurat in 1986. Aici puteti admira colectii de arta (pictura, sculptura, fotografie) din perioada 1848 – 1914. In anul 2009 o parte din muzeul Orsay a intrat intr-un proces de restaurare. S-a facut galeria picturii impresioniste ce gazduieste nume precum Monnet, Cezane sau Renoir, pictura post impresionista cu nume precum Van Gogh sau Gauguin. Intreaga renovare va lua sfarsit in 2011.
De asemenea muzeul mai gazduieste si cateva cafenele, restaurante si sali de lectura.
Adresa: Rue de la Legion d’Honneur,1, Paris, Franta
Program: marti – duminica: 9:30 – 18:00
joia este deschis pana la 9:45
Tarif: 8 Euro – puteti vizita intregul muzeul mai putin xolectiile speciale care au un tarif special.
5,50 Euro – tinerii intre 18 si 25 de ani, vineri - miercuri dupa ora 16:15, joia dupa ora 18:00
Gratis – persoanele cu varste cuprinse intre 5 si 18 ani, persoanele cu varste intre 18 si 25 de ani care vin din tarile membre Uniunii Europene, oameni cu dizabilitati
Tel: +33 140 494814
Web: www.musee-orasy.fr
Muzeul Rodin este dedicat sculptorului si pictorului Auguste Rodin, creatorul celebrului Ganditorul si se afla foarte aproape de Muzeul Orsay. In vremea lui Rodin, aici a fost Hotelul Biron, cladire in care artistul a savarsit cele mai importante opere ale sale. Aici veti putea admira numeroase picturi si sculpturi ale lui Rodin, picturi ale lui Van Gogh sau Manet. Curtea este impanzita cu statui din bronz, printre care veti putea admira si Ganditorul. La muzeul Rodin se intra pe baza de rezervare. Pe site-ul www.musee-rodin.fr veti gasi numeroase informatii si formulare prin care puteti face rezervare
Adresa: Rue de Varenne, nr. 79, Paris, Franta
Program: 23 iunie – 31 decembrie - zilnic
Tarif: 7,30 Euro - tarif intreg
11,30 Euro – pentru intreaga familie (2 adulti + un copil sub 18 ani)
6,30 Euro – tarif pentru tinerii cu varste intre 18 si 25 de ani, care vin din tari membre ale
Uniunii Europene.
Tel: +33 140134913
Fax: +33 140134911Y
Web:www.musee-rodin.fr
Bulevardul Champs-Elysees taie arondismentul Elysee, unde se gasesc Place de la Concorde, Arcul de Triumf, Grand Palais si Petit Palais, dar si Palatul Elysee - resedinta presedintelui Frantei.
Champs Elysees este unul dintre cele mai faimoase bulevarde din lume. Aici veti intalni numeroase cafenele, restaurante, cinematografe si magazine de lux. Bulevardul Champs Elysees porneste din Place de la Concorde spre Place Charles de Gaulle, formand asa numita Axa istorica. De aici puteti ajunge foarte usor in principalele atractii ale Parisului: Luvru, gradinile Tuilleries, Arcul de Triumf, Obeliscul, etc.
La origine, Champs Elysees erau niste campuri goale, pana cand Maria de Medici a decis sa construiasca in 1616 o carare in trei linii. Abia in 1724 a fost mult extins pana la Place de l’Etoile (acum Place Charles de Gaulle). Inca de la sfarsitul anilor 1700 Champs Elysee devine un adevarat templu al modei devenind unul din locurile preferate de plimbare ale reginei Maria Antoaneta. In 1828 Champs Elysee a devenit un mic orasel, imbogatit cu fantani, sculpturi si prima iluminare cu gaz.
Champs Elysees este locul in care iesiti putin din tiparele istoriei si ale trecutului si puteti sa va desfatati papilele gustative cu specialitatile haute cuisine, atat de cunoscute in intreaga lume. Fructe de mare, cele mai rafinate vinuri, preparate din bucataria moleculara, deserturi din cea mai fina ciocolata le veti gasi in restaurantele de pe Champs Elysee. Restaurantele sunt la tot pasul, cafenelele la fel.
Place de la Concorde se afla in partea de est a bulevardului Champs Elysees si este unul dintre cele mai mari scuaruri din Europa. Designul pietei Concorde a inceput sa ia contur in anul 1755si a fost construit in onoarea regelui Ludovic al XV-lea. Place de la Concorde a fost mult timp un loc al terorii deoarece aici se afla ghilotina. Tot aici au fost executate personalitati precum Maria Antoaneta, Maximilien Robespierre sau printesa Elisabeta a Frantei. In zilele noastre, cand astfel de fapte nu se mai practica, Place de la Concorde este locul care ascunde monumente de o importanta deosebita.
Obeliscul Luxor
In anul 1829, Muhammad Ali Pasha, conducatorul Egiptului a oferit doua obeliscuri care stateau la intrarea Templului Luxor din Egipt. In anii ’90 presedintele Francois Mitterand a inapoiat egiptenilor unul dintre obeliscuri iar pe celalalt l-a pastrat in Piata Concorde.
Obeliscul este de fapt o coloana din granit, inalta de 23 de metri, decorata cu hieroglife si desene ce infatiseaza scene din timpul domniei faraonului Ramses al doilea.
Fantanile de la Concorde
Sunt adevarate monumente pe care le veti gasi in centrul Pietii Concorde. Multa lume le cunoaste si sub numele de Fantanile Parisului.
Fantanile dezvaluie motive maritime. Prima, numita chiar Fantana Maritima este decorata cu figuri umane intruchipand Marea Mediterana si Oceanul Atlantic, corali, scoici, pesti, perle.
Cealalta, numita Fantana Raurilor este decorata cu figuri ce intruchipeaza raurile Rhone si Rhine.
Statuile oraselor
Pentru ca Place de la Concorde are forma octogenara, in toate cele opt unghiuri ale sale se afla cate o statuie ce reprezinta un oras: Brest, Rouen, Lyon, Marseille, Bordeaux, Nantes, Lille si Strasbourg.
Monument parizian pe care il veti gasi in centrul Pietii Charles de Gaulle. Oficial, se numea L’arc de Triomphe et de l’Etoile. Arcul de Triumf a fost ridicat in cinstea tuturor eroilor Frantei, in special pentru cei care au luptat in vremea lui Napolen Bonaparte. A fost proiectat in anul 1806 dupa victoria lui Napoleon la Austerlitz.
Adresa: Avenue Friedland, nr. 32, Paris, Franta
Reprezinta un complex de muzee, expozitii si locuri istorice de pe bulevardul Champs Elysees. Constructia a inceput in anul 1897, a fost facuta dupa arhitectura Beaux Arts (arhitectura Artelor Frumoase) si a fost executat de catre reprezentanti ai Scolii Artelor Frumoase din Paris. Se intinde pe o suprafata de 77.000 mp si a fost facut din piatra, metal si sticla. Aici puteti admira Galeriile Nationale ale Marelui Palat, Salonul Societatii Nationale a Artelor Frumoase, Muzeul Descoperirilor – dedicat stiintei. Casa de moda Chanel isi prezinta annual colectiile aici.
Programul Galeriilor de Arta: 22 septembrie 2010 – 24 ianuarie 2011
vineri – luni: 9:00 – 22:00
miercuri:10:00 – 22:00
joi: 10:00 – 20:00
marti: inchis
Tarif - intreg: 12 Euro
redus: 8 Euro – se aplica pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 13 si 25 de ani
gratuit: pentru copiii pana in 13 ani
Programul Muzeului Descoperirilor: 10 decembrie 2009 – 1 septembrie 2010
marti – vineri: 9:30 – 19:00
duminica: 10:00 – 19:00
Tarif- intreg: 7 Euro
redus: 4,50 Euro- se aplica pentru persoanele cu varsta sub 18 ani, pentru persoanele care au peste 60 de ani, someri, familii numeroase, persoane cu dizabilitati
Tel:+33 0144131717
Web:www.grandpalais.fr
Le Petit Palais este o reproducere a Marelui Palat. Ca si fratele sau mai mare in Micul Palat se pot vedea colectii de arta: sculpturi, picturi, gravuri din Antichitate pana in perioada Primului Razboi Mondial. Printre colectii se numara Renasterea, Lumea Crestina Occidentala sau Lumea Crestina Orientala. Daca vizitati Micul Palat in perioada 11 martie – 29 august veti vedea o expozitie a marelui designer Yves Xavier Laurent. Sunt expuse aici peste 307 modele haute couture si pret – a – porter. Aceasta expozitie se desfasoara sub supravegherea primei doamne a Frantei, Carla Bruni.
Adresa: Rue General Eisenhour,nr. 3, Paris, Franta
Program: marti – duminica: 10:00 – 18:00
joi - 20:00 (program prelungit pentru expozitiile temporare)
Nota: In timpul programului aveti acces si la cafeneaua – restaurant Le jardin du Petit Palais si mica biblioteca din care va puteti achizitiona diferite suveniruri culturale.
Tarif – gratuit:pentru colectiile permanente
Intre 5 si 11 Euro – preturile variaza in functie de colectia expusa
Tarife pentru expozitia Yves Saint Laurent – intreg: 11 Euro
redus: 8 Euro
Palatul Elysee este in acest moment Palatul Presedintiei Republicii Franceze. Actul sau de nastere s-a semnat in 1718 cand contele Louis Henri d’Evreux a vrut sa construiasca un edificiu somptuos. In 1753 regele Ludovic al XV-lea a achizitionat Palatul Elysee pentru a-l darui marchizei de Pompadour. Aceasta a facut numeroase schimbari contribuind semnificativ la dezvoltarea arhitecturala a castelului.
Cand a murit marchiza de Pompadour, Elysee a fost luat de bancherul Nicolas Beaujon care ii mai adauga cateva corpuri. Mai tarziu, au venit sa locuiasca aici si membri ai familiei d’Orleans, membri ai familiei Bonaparte. In 1853 Napoleon al III-lea schimba complet Paltul Elysee adaugandu-i o arhitectura moderna.
Structura palatului de acum a fost initiata de Napoleon al III-lea.
La parter se gasesc: Camera de Onoare, Scara lui Murat (construita de contele de Murat), Salonul Cleopatra (a fost un fel de dressing al doamnei de Pompadour), Salonul Portretelor (aic se gasesc portrete ale lui Franz Joseph I, regina Victoria a Marii Britanii sau tarul Rusiei Nicolae I), Salonul Pompadour, Salonul Ambasadorilor, Salonul pentru dineuri oficiale.
La etajul intai sunt doua anticamere, un mic birou al presedintelui, vechea sala de dineuri, Salonul Verde, Salonul Auriu, Vechea ,,Camera a Regelui”, Vechea ,,Camera a Reginei”.
La toate acestea se mai adauga doua bai, gradina, inca un salonas pentru dineuri, Salonul lui Napoleon al III-lea si o biblioteca.
Web: www.elysee.fr
Opera Garnier si galeriile de magazine Lafayette se gasesc in arondismentul Opera, iar in arondismentul Enclos-St-Laurent, se gasesc doua puncte principale ale sistemului de transport – Gara de Est si Gara de Nord.
Opera Granier se afla pe Bulevardul Operei. Si ea a fost un mic palat construit in stilul neo-baroc, din ordinul lui Napoleo al III –lea. Opera Garnier a fost construita de arhitectul Garnier care mai este cunoscut datorita faptului ca a construit si cladiera operei Garnier din Monaco. La 5 ianuarie 1875 s-a dat prima reprezentatie la Opera Garnier, in prezenta oficialitatilor. Designul interiorului este unul opulent: numeroase picturi si sculpturi cu scene din Mitologia Greaca sau elemente renascentiste. In centru se afla un candelabru imens care cantareste peste sase tone.
Adresa: Rue Scribe, nr. 8, Paris, Franta
Web: www.operadeparis.fr
Galeriile Lafayette sunt ideale de vizitat in perioada sarbatorilor de iarna. Cu siguranta aici veti gasi cadouri deosebite pentru cei dragi, cu toate ca nu este un loc pentru persoanele cu un buget redus. Cladirea are aspectul unui muzeu, pana la urma asta si este, un adevarat templu al modei. Aici veti gasi numeroase articole de moda semnate de Christian Lacroix, Jean – Paul Gaultier sau Channel. Tot aici veti gasi cele mai spatii de expunere de haine si accesorii barbatesti din Europa. In interiorul galeriilor se afla si doua restaurante Bar Rouge si Chene Vert, reprezentative pentru rafinamentul gastronomiei franceze.
Program: luni – sambata: 10:00 – 20:00
Web:www.galerieslafayette.com
In zona arondismentulului Popincourt pot fi gasite Cirque d’Hiver Bouglione si Biserica Saint Ambroise.
Biserica Sfantul Ambrozie
Biserica Sfantul Ambrozie este si ea un monument foarte frumos construit intre anii 1863 – 1868. O gasiti in cartierul cu acelasi nume si ajungeti foarte usor cu metroul, coborand chiar la statia Sfantul Ambrozie.
Adresa: Rue Saint Ambroise, nr. 2, Paris, Franta
Parcul Vincennes, Opera Bastillesi Stadionul Bercy se gasesc in arondismentul 12 – Reuilly.
Parcul Vincennes mai este numit si parcul floral din Paris datorita bogatelor colectii de flori, gradini tematice si diferite expozitii.
Prin secolul al XIII-lea in parcul Vincennes se afla locul regal de vanatoare, inconjurat de un zid de 12 km, constrit de regele Philippe Auguste. Cateva secole mai tarziu, Ludovic al XV-lea transforma aceasta padure intr-un loc de promenada. Prin secolul al XIX-lea parcul Vincennes este defrisat complet pentru ca a fost transfromat in loc de antrenament militar. In 1860 Napoleon al III- lea da acest teren autoritatilor din Paris pentru a-l transforma in parc.
Astazi, in Vincennes se gasesc: o gradina zoologica, parcul floral, templele budiste, gradina tropicala, o scoala de horticultura, teatrul Catoucherie de la Vincennes, foisorul Tronul Primaverii si Centrul Tehnic Forestier Tropical.
Program de vizitare pentru Parcul Floral: luni – duminica: 9:30 – 17:00
Tarife pentru Parcul Floral – intreg: 5 Euro
redus: 2,50 Euro
gratis: pentru copiii sub sapte ani
Program de vizitare pentru Gradina Zoologica: luni – duminica: 9:00 – 18:30
Tarife pentru Gradina Zoologica – intreg: 5 Euro
redus: 2,5 Euro (pentru copiii cu varste intre 4 si 16 ani,
someri si persoane cu varsta peste 60 de ani)
Transport: cu metroul – statia Chateau de Vincenne
cu autobuzul – liniile 46, 112
Opera Bastille a fost inaugurata in anul 1989, in Piata Bastiliei, sub presedintele Francois Mitterand. Bastille are o capacitate de 2723 de locuri iar arhitectura sa este una moderna. Aici au concertat personalitati precum Placido Domingo si Teresa Berganza. Un bilet la Opera Bastille costa intre 11 si 6 Euro.
Adresa: Rue Lyon, nr. 120, Paris, Franta
Tel: +33 140011970
Web: www.operadeparis.fr
Stadionul Bercy este dedicat atat evenimentelor sportive cat si celor culturale precum: concertele, spectacolele. Numai in luna septembrie sunt asteptate sa concerteze aici personalitati precum: Sting, Santana, Ozzy Osbourne, Lady Gaga sau Guns N Roses. Pe timpul iernii, aici va asteapta un patinoar imens. Daca sunteti fanul vreunui artist care va concerta pe stadionul Bercy, nu ezitati sa aruncati o privire pe site-ul www.bercy.fr. Asa veti afla la timp cand vin artistii preferati si care sunt tarifele pentru concerte.
Adresa: b-dul Bercy, nr. 8, Paris, Franta
Arondismentul Gobelins gazduieste Orasul Chinezesc din Paris, noua cladire a Bibliotecii Nationale, Catacombele Parisului si Observatorul
Biblioteca Nationala a Frantei
Biblioteca Nationala a Frantei este considerata una din minunile lumii moderne si a fost inaugurata in 1998 de presedintele Francois Mitterand. Cladirea adaposteste peste 12 milioane de carti si pot veni aici peste 2000 de cititori si peste 2000 de cititori.
Adresa: Rue Scribe, nr. 8, Paris, Franta
Program: marti-sambata: 10:00-19:00
duminica: 13:00 – 19:00
Tarife: 3,30 Euro/zi, biblioteca de cercetari: 7 Euro/trei zile, expozitii temporare: tarife incepand cu 5 Euro.
Catacombele Parisului reprezinta una dintre cele mai vizitate atractii. Cu toate ca Parisul este cunoscut drept un lacas al culturii, el are si o fata ceva ma intunecata. Sub minunatul Paris se afla niste galerii cu…morti. Culmea este ca acest lucru atrage milioane de turisti anual pentru a vedea milioane de capete de morti.
De fapt Parisul este construit pe un labirint de galerii, cel al fostelor cariere de piatra. Din 1777 s-a creeat un Serviciu al Carierelor, cu scopul de a consolida subsolul parizian. Prin 1785 galeriile au fost abandonate si transformate intr-un adevarat cimitir deoarece razboaiele aduceau cu ele epidemii de ciuma, holera sau foamete iar mortii nu mai aveau unde sa fie ingropati.
Asa rezulta ca in catacombele Parisului isi gasesc odihna vesnica peste sase miloane de morti. In trecut, oamenii erau aruncati in catacombe pur si simplu, insa cineva a avut ideea de a structura oasele ca la muzeu. In catacombele Parisului se afla acum un adevarat… muzeu al oaselor. Deci, daca va plac senzatiile tari va invitam sa admirati cranii, coaste, tibii sau chiar maxilare.
La intrare va va intampina mesajul mortilor: ,,Opreste-te, aici este taramul mortii!”
Adresa: str. Denfert – Rochereau, nr. 1, Paris, Franta
Tel :+33 0143224763
Fax :+33 0143224817
Observatorul din Paris isi va deschide portile pentru vizitatori in anul 2011. Daca vreti sa fiti la curent cu programul de vizitare si ultimele noutati din domeniul astronomiei puteti vizita site-ul oficial www. grandpublic.obspm.fr. Practic in Paris sunt trei cladiri destinate observatorului. Cladirea Perrault a fost construita in 1667 si este unul dintre cele mai importante institutii de cercetare din Franta.
De peste trei secole aici s-au facut cele mai importante descoperiri si experimente in domeniul astronomiei. Aici se poate admira o colectie impresionanta de ceasuri, colectii intregi de instrumente folosite pentru cercetare, luneta astronomica. Cladirea Meudon apartine tot de Observatorul din Paris si a fost fondata in 1876 de astronomul Jules Janssen. A fost destinat strict pentru studiul soarelui. Nancay este o alta anexa a marelui observator. Cercetatorii de aici se ocupa cu studiul spatiului si al stelelelor.
Adresa: Rue Observatoire, nr. 61, Paris, Franta
Tel: +330140512221
Fax: +330143541804
Web: www.obspm.fr
Vaugirard este cel mai mare arondisment al Parisului. Aici se gasesc Turnul Montparnasse si modernul parc Andre Citroen.
Turnul Montparnasse
Turnul Montparnasse este o constructie moderna, cea mai inalta din Franta si a noua din intreaga Europa, avand 59 de etaje. Montparnasse gazduieste diferite companii care si-au asezat birourile aici. Din varful Montparnassului se vede cea mai frumoasa panorama asupra Parisului.
Parcul Andre Citroen are in jur de 14 hectare si a fost infiintat pe locul unei foste fabrici Citroen. De aceea poarta numele lui Andre Citroen, fondatorul fabricii.
In parc se afla numeroase specii de plante exotice dar si faimoasa Grandina a Metamorfozelor, in mijlocul careia se afla o fantana imensa. Pe langa toate acestea in pacul Citroen va veti incanta privirea cu mici gradini pline cu diferite specii de flori si arbori.
In 1999 parcul Andre Citroen gazduieste si un imens balon care poate transporta 30 de adulti si 60 de copii. Cand se ridica deasupra Parisului,balonul ofera o panorama deosebita asupra Senei, Bazilicii Sacre Coeur sau a catedralei Notre Dame.
Parcul Buttes Chaumont a fost creat inca din anul 1867 dar nu prea era bagat in seama pentru ca solurile nu erau prea fertile. Intre anii 2003 – 2006 autoritatile franceze au decis sa transforme parcul Buttes Chaumont intr-un monument natural, asa ca au adus specii de flori si arbori rare, adaptabile la astfel de soluri. De asemenea la Buttes Chaumont s-au construit grote, cascade, poduri suspendate si obiecte de arhitectura ce imita templele greco-romane. Daca vi se face foame puteti intra in cele doua restaurante amplasate in parc. Unul, L’Atlantide are specialitati locale, celalalt, Chez Vincent are specific italian.
Buttes Chaumont poate fi vizitat din mai pana in septembrie intre orele 7:00 si 22:00 si din septembrie pana in aprilie intre orele 7:00 si 21:00.
Adresa: PlaceArmand Carrel, nr. 1, Paris, Franta
Nu l-am incadrat in nici un arondisment pentru ca este atat de celebru incat orice copil dar si adult isi doreste sa-l vada macar o data in viata. Toate personajele din povesti s-au adunat in Tinutul de Basm. Veniti sa-i cunoasteti pe Mickey Mouse cu soricica Minnie, pe ratoiul Donald si Daysie, printese precum Cenusareasa, Alba ca Zapada sau Frumoasa Adormita.
Pe langa toate acestea aveti parte in fiecare zi de parade si modalitati de distractie nebanuite. Disneyland este compus din Parcul Disney si Parcul Walt Disney Studios.
Parcul Disney este compus din Main Street USA- un bulevard care prezinta sarmul si ospitatlitatea americanilor, la inceputul secolului XX, Fantasyland- aici va astepata eroii din basme si nenumarate parcuri de distractie, Frontierland- faceti plimbari cu vaporasul, puteti incerca trenuletul Big Thunder Mountain sau puteti vizita Satul Indian al lui Pocahontas, Adventureland- va veti intalni cu pirati, veti face cunostinta cu Indiana Jones sau cu Robinson Crusoe si Discoverland- explorati universul si aventurati-va in lumea intergalactica.
Walt Disney Studio prezinta lumea incantatoare a cinematografelor si a filmelor de desene animate. Eroii atat de indragiti de copii va vor conduce catre lumea magica a filmelor care au facut inconjurul lumii.
Pe langa toate acestea, la Disneyland veti gasi o multime de restaurante, cafenele, magazine de suveniruri. Va recomandam: Agrabah Café, Café des Cascadeurs, Plaza Gardens Restaurants sau King Ludwig’s Castle.
Cazare la Disney:
Disneyland Hotel- patru stele
Pana in noiembrie 2010 puteti profita de oferta speciala a hotelului. Tarifele pentru doua zile cu o noapte de cazare, mic-dejun si intrarile in parcurile Disney incluse pornesc de la pretul de 389 Euro. Acelasi tarif se aplica si daca doi adulti impart aceeasi camera.
Disney’s Newport Bay Club- trei stele
Doua zile si o noapte de cazare, mic-dejun si intrarile in parcurle Disney, costa in jur de 239 Euro, de persoana. Acelasi tarif se aplica si daca doi adulti impart aceeasi camera.
Disney’s Davy Crockett Ranch - doua stele
Pentru doua zile si o noapte de cazare, cu mic-dejun si intrarile in parcurile Disney, veti plati in jur de 182 de Euro de persoana. Acelasi tarif se aplica si daca doi adulti impart aceeasi camera.
Viata de noapte in Paris se desfasoara cu preponderenta in zonele: Bastille, Marais si Champs-Elysees. Hemingway Ritz’z Bar sau Moulin Rouge sunt doar cateva exemple.
Hemingway Ritz’z Bareste unul ditre cele mai faimoase baruri din Paris. Asa cum ii spune si numele, barul ii este dedicat scriitorului Ernest Hemingway. In Hemingway Ritz’z Bar veti gasi toate sortimentele de bere din lume, whiskey, bautura preferata a lui Hemingway dar si deliciosii tapas, preparat din Spania, tara pe care scriitorul o iubea atat de mult.
Revista Forbes a declarat ca Hemingway Ritz’z Bar este cel mai bun bar din lume. Unul dintre barmanii lui a castigat in anul 2001 premiul pentru cel mai bun bar din lume.
In fiecare duminica Hemingway Rit’z Bar le propune oaspetilor sai intre orele 11:00 si 15:00 The Sunday Brunch. In acordurile unor melodii discrete cantate la pian veti putea savura numeroase specialitati gourmet. Barul Hemingway Ritz este deschis in fiecare zi intre orele 10:30 si 2:00.
Daca vreti sa mai vizitati cate ceva din aceasta grandioasa afacere numita Ritz, puteti alege sa petreceti ceva timp si la Bar Vendome, The Ritz Bar, barul de la piscina sau L’espandon, unul dintre cele mai elegante restaurante din lume. De asemenea, daca va permiteti, hotelul Ritz va pune la dispozitie camere pentru cazare care mai de care mai elegante.
Pretul unei camere insa poate ajunge si la 870 de Euro pe noapte. Cand Cesar Ritz a luat in proprietatea sa unul dintre cele mai frumaose scuaruri din Paris, a ridicat in anul 1898 un hotel de lux, faimos in lume inca din acele vremuri. In zilele noastre Ritz a ajuns un adevarat centru de referinta in ceea ce priveste ospitalitatea: un hotel de lux, restaurante si baruri ce imbina bunul-gust cu luxul, renumite in intreaga lume.
Adresa: Place Vendome, nr. 15, Paris, Franta
Program: zilnic – 10:30 – 02:00
Tel:+33 143163030
Fax: +33 143163178/79
Le Moulin Rouge este cu siguranta atractia pariziana pe care nu aveti voie sa o ratati. Despre controversata Moulin Rouge s-au scris carti si s-au facut atatea filme. Istoria morii rosii incepe prin 1889 cand, Joseph Oller a deschis primul cabaret. Si cum sa nu aiba succes cand tinere si frumoase domnite dansau celebrul can-can pentru a atrage clientela masculina.
Mai tarziu, Moulin Rouge a devenit un club de noapte. Daca prima data s-a bucurat de o faima neasteptata, mai tarziu, Moulin Rouge a devenit un loc ocolit de oamenii…decenti, pe motiv ca tinerele de acolo nu doar dansau can-can ci practica si prostitutia.
Multi spun ca stripteas-ul de astazi isi gaseste originea in can-can-ul de la Moulin Rouge. Astazi, amatorii de cabaret pot vedea aici spectacole inedite si originale. Una dintre mai renumite trupe de cabaret din lume care activeaza la Moulin Rouge este trupa Feerie, formata din 60 de fete care prezinta spectacole de dans originale, peste o mie de costume create la case de moda renumite.
Muzica este compusa special pentru Moulin Rouge. Trupa are in componenta peste 80 de muzicieni si 60 de coristi.
Adresa: Boulevard de Clichy, nr. 82, Paris, Franta
Tarife:Cina + spectacol + o sticla de sampanie – meniu French Cancan: 150 Euro
meniu Toulouse Lautrec: 165 Euro
meniu Belle Epoque: 180 Euro
Spectacol + o sticla de sampanie – de la ora 21:00 - 102 Euro
de la ora 23:00 – 92 Euro
Spectacol simplu– de la ora 21:00 – 90 Euro
de la ora 23:00 – 80 Euro
Web: www.moulinrouge.fr